Shakespeare ocult

La editura Junimea din Iași, în colecția Ananata. Studii transdisciplinare, a apărut volumul Shakespeare ocult, redactor de carte prof. dr. Simona Modreanu, 246 p., 33 lei.

Volumul se dorește o sondare din perspectiva filosofiei oculte în universul shakespearian, autorul scoțând la lumină trimiterile divinului brit la magie, astrologie, chiromanție, alchimie, ars prophetica și, nu la urmă, la tradiția inițiatică a Occidentului, într-un cuvânt, la ceea ce numim azi filosofie ocultă. Concluzia hermeneutului este că toate aceste trimiteri nu țin doar de moda epocii elisabetane, ci au în centrul lor un cerc de poeți nonconformiști, care au făcut din celebrul compendiu al lui Agrippa, De occulta philosophia, un manual de studiu și din tradiția magică o glosă în subsolul cărților lor. Numai că tratatul lui Agrippa a cunoscut prima traducere integrală în limba engleză abia în… 1651. Se pune atunci întrebarea cum a putut Shakespeare, care a învățat puțină latină la școala elementară din Stratford, neterminată nici aceasta, să cunoască atât de bine limba lui Ovidiu încât să împrumute idei și personaje dintr-un tratat scris într-o doctă latină de filosoful german? Răspunsul îl așează pe autor în tabăra celor care cred cu tărie că sub numele lui Shakespeare a trăit și a scris un alt autor. El trebuie să fi fost un foarte bun cunoscător al limbii latine și un la fel de bun cunoscător al artelor magice. Cine să fie el? Încă de pe copertă, autorul ne oferă un răspuns.

2 comentarii

Din categoria 1

2 răspunsuri la „Shakespeare ocult

  1. Chevalier de Fronsac

    daca autorul si-a propus sa puna sub semnul intrebarii problema auctoriala legata de opera lui shake-speare (sic!) pt a invita cititorii la dialog, cartea e binevenita, pornind de la premiza ca actorul seminanalfabet din stratford-upon-avon nu avea cum sa scrie textele asociate astazi cu numele lui, din nenumarate motive (cateva mentionate mai sus de autor); daca in schimb autorul este convins ca adevaratul autor din spatele operei shakespeariene este christopher marlowe, discutia este sortita esecului din start, pt ca marlowe nu avea nici 30 de ani cand a murit, si nu avea cum sa scrie tot ce contine „the first folio”; este posibil insa ca el sa fi fost unul din autorii acestor texte; e mai plauzibil sa credem ca opera lui shakespeare a fost un efort colectiv, coordonat probabil de un personaj precum francis bacon in cadrul societatii fondate de acesta, „knights of the helmet” (o trimitere la pallas athena, indeobste reprezentata cu sulita in mana, purtand coiful invizibilitatii samd)

    cateva referinte, in ordine aleatorie:

    https://www.redicecreations.com/specialreports/2006/05may/spearshaker.html
    https://sirbacon.org/knightmp.htm
    https://doubtaboutwill.org/

    etc

    • Radu Cernatescu

      Teoria autorului ar fi, pe scurt, că moartea lui Marlowe, agent secret al poliției politice elisabetane, a fost un simulacru impus de un utilitarism ocult, el continuând să viețuiască și să scrie sub numele de împrumut de William Shakespeare, pe atunci. un actor bolnav și mărunt, un fel de vântură scenă, cum spunea un contemporan. Una dintre dovezi este relația noului Shakespeare cu soția și fetele decedatului Shakespeare, dar suprema dovadă ar fi continuarea temelor și motivelor oculte începute cu Dr. Faustus și încheiate apoteotic cu Furtuna…

Lasă un comentariu