Admonitio ad lectores

Arcanosophia

„Misterul e pentru noi supremul unghi de vedere”1

A şti nu înseamnă a cunoaşte, aşa cum a cunoaşte nu este o garanţie a priori pentru a înţelege, spunea Chladenius1, părintele hermeneuticii moderne, pentru care Auslege-Kunst (artis interpretandi) nu mai era reţeta magică de epuizare a obscurităţilor unui text, cel mult semnul de carte pus să atragă atenţia asupra pasajelor care pot fi un mister fertil pentru gândire. E vorba de misterul care pune întrebări raţiunii, amintindu-i mereu că destinul ei este mirarea şi că orice semn al mirării (întrebării) arată desprinderea raţiunii de imediat. Din întâlnirea omului raţional cu astfel de „loca obscura (schwere Stellen)”, la care „interpretarea comună nu se mai aplică (interpretationem planem non patitur)”2, hermeneutica teologică a făcut o întreagă tehnologie de ridicare la cer. Transmodernitatea va trebui să facă din tot acest mister un curs de alfabetizare, căci analfabet nu mai înseamnă azi cel ce nu ştie să citească, ci acela care nu ştie să înţeleagă ce citeşte şi scapă tocmai esenţiala desprindere de „interpretarea comună”. Căci, spunea Chladenius3, dincolo de punctul final al cărţii începe „transcendenţa sau saltul ei (transcendit sive transilit)” până la cuvântul lui Dumnezeu, până la Marele Mister.

Apofatismul ne-a arătat că misterul nu este resemnare, nici descurajare, ci cultivarea singurei aptitudini umane care a pipăit vreodată anatomia Marelui Mister: imaginaţia. Ancorarea gândirii întrebătoare în mister cu ancora imaginaţiei i-a oferit lui Paracelsus încrederea că toate lucrurile lumii sensibile îşi au temeiul într-un Mysterium Magnum, încredere devenită axiomă în cosmologia mistică a lui Jakob Boehme, acolo unde misterul devine „o lume ascunsă în lumea vizibilă”4.

Refuzată de platonism, marginalizată de teologie, partea neinteligibilă a lumii inteligibile a rămas obiectul de studiu al unei filosofii secunde, nu atât ocultă, cât marginalizată, o disciplină eclectică centrată de refuzul sistematic al abstractizărilor idealismului şi motivată de încrederea că dincolo de lumea ideilor rămâne un tărâm fabulos, de mărimea şi consistenţa imaginaţiei, locul prin care circulă îngerii şi demonii. Numită de noi arcanosophia, această filosofie nu te învaţă nici ce, nici cum să gândeşti, ci ea face din cine gândeşte întâiul mister.

Ofrandă tainelor hârtiei

Pe omul care „şi-a închis ochii ca nu cumva să vadă cu ochii şi să audă cu urechile”5, misterul îl asaltează din toate părţile, dovadă fiind cuvintele nemaiîntâlnit, nemaivăzut, nemaiauzit, necunoscut, care toate nu sunt decât transcendentalii unei lumi în care sălăşluieşte nu atât o divinitate apofatică, cât misterul legăturii ei cu fiinţa umană. Din acest inefabil mister au rodit de-a lungul istoriei toate însemnele şi simbolurile artei, întreg patrimoniul imaginar al civilizaţiei. În faţa acestui mister s-a oprit fizica lui Descartes şi materialismul mecanicist al lui Regius, au tăcut adevărurile sintetice ale lui Quine şi a ridicat din umeri logica psihologizantă a lui Piaget. Tot el, misterul de la marginea lumii inteligibile, a dezbinat metafizica şi teologia, căci una este uimirea omului profan în faţa misterului şi alta cutremurarea omului mistic. O distincţie impusă chiar de Biblia vulgata, care traduce gr. mystérion atât prin ‘mister’ (lat., mysterium), cât şi prin ‘taină religioasă’ (sacramentum). Ca exemplificare a acestei duble măsuri, iată un pasaj dintr-o epistolă paulinică: mysterium (misterul) care ascuns a fost de veacuri şi de generaţii […], care este bogăţia şi gloria sacramenti huius (tainei acesteia) printre păgâni, şi anume Christos în voi, speranţa şi gloria”6.

Despre lumea lui mysterium, a misterului iraţional ascuns în lucruri şi în semne avem a grăi pe acest blog. El este iraţional pentru că de aici izvorăşte farmecul, vraja, magia, care toate sunt dincolo de raţiune şi de dogme. În numele lui, Pico della Mirandola, Agrippa von Nettesheim, Giordano Bruno, Robert Fludd, Newton şi mulţi alţii au regenerat periodic avântul omului de a strămuta hotare, de a măsura cerul, de a locui spaţiul nemărginit al timpului absolut. Şi dacă teologia a adus misterul la credinţă, arcanosophia a adus misterul la conştiinţă, făcând din mysterium un cifru simbolic la îndemâna gândirii creatoare, misterul fără de care arta întreagă nu ar mai avea sens.

Tuturor celor care încă mai cred că umanitatea s-a născut din cenuşa arcanelor, le dedică această ofrandă de pixeli,

Autorul

1 v. J. M. Chladenius, Einleitung zur richtigen Auslegung vernünfftige Reden und Schriften, Leipzig, 1742, §673, 517.

2 cf. idem, Nova philosophia definitiva…, Lipsiae, 1750, p. 48.

3 cf. idem, p. 51-52.

4 cf. J. Böhme, Mysterium magnum, oder Erklärung über das erste Buch Mosis, în SA 5, Leipzig, 1843, p. 4.

5 Mt., 13, 16.

6 Col., 1, 26-27.

 

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria 1

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s