Un drept la replică

Nu aş fi dat curs acestui drept la replică dacă tonul inchizitorial şi vindicativ al unui nume cvasinecunoscut domeniului filosofiei oculte nu ar fi târât de la înălţimea unei staturi academice renumele revistei România literară într-o dispută ideologică, reproşându-i publicaţiei că nu cenzurează dreptul la exprimare a unei altfel de filosofii, deloc culte şi deloc academice (cel puţin în România). Este vorba de filosofia ocultă, pe care prof. Alexander Baumgarten se străduieşte să o demonizeze, îndesând-o conceptual între o dezavuată „lume ocultă a daimonicului” şi o marginală „cunoaştere luciferică”, exilând-o, la o adică, departe de orice probitate ştiinţifică şi de adevăratele aşteptări ale unei „Românii instruite (sic!)”, în numele căreia preopinentul meu veghează la sănătatea intelectuală a ţării.

Dincolo însă de toată această, la urma urmei, scuzabilă inadecvare a tradiţiei oculte la jargonul academic al filosofiei culte, autorul articolului Corpus-ul pseudoaristotelic nu este literatură ocultă (din RL nr. 49) vine cu o impardonabilă exagerare. Se pretinde aici că aş fi spus despre apocrifele aristotelice că nu sunt decât o anexă a literaturii oculte. Teza noastră, expusă cât se poate de onest în articolul Celălalt Aristotel (din RL nr. 42) nu a vrut decât să atenţioneze, în special mediul academic, care pregăteşte acum traducerea în limba română a lui Secretum Secretorum, că tratatele pseudoaristotelice medievale au stat cândva la baza filosofiei oculte, inspirând şi, mai ales, justificând căutările ei. Nu pot să cred că preopinentul meu, al cărui background academic este filosofia premodernă, nu ştie că Problemata lui Pseudo-Aristotel au fost considerate izvorul teoriei melancoliei inspirate din De occulta philosophia a lui Agrippa. O spune o sursă academică, sper, demnă de toată încrederea: Fr. A. Yates, The Occult Philosophy in the Elizabethan Age (ediţia Selected Works, vol. VII, Routledge, 1999, p. 102). Sau, nu pot să cred că acelaşi preopinent nu ştie că, ades, corpus-ul pseudoaristotelic a fost asumat de filosofia ocultă, tratate întregi atribuite lui Pseudo-Aristotel fiind trecute cu punct şi virgulă în biblioteca filosofiei oculte. Aşa s-a întâmplat cu De perfecto magisterio tractatus, intrat alături de scrierile lui Hermes Trismegistus, Geber sau Athanasius Kircher în Bibliotheca chemica curiosa, seu rerum ad alchemiam pertinentium thesaurus instructissimus, a lui J. J. Manget (1702).

Dincolo însă de toată această docta ignorantia, preopinentul meu mai arată ceva. Întrevedem aici toată temerea cu care istoriografia filosofică academică priveşte înspre filosofia secundă descinsă din înţelepciunea arcanelor, care îşi cere tot mai insistent dreptul la recunoaştere aulică. Considerată o Cenuşăreasă în casa filosofiei culte, această gândire marginală vociferează tot mai vehement în faţa autismului instituţional, cerându-şi dreptul la recunoaştere bibliografică şi la proprietate identitară. Dacă în alte ţări, esoterismul ocidental şi-a dobândit recunoaşterea academică, Universităţi ca cea din Amserdam, de pildă, creând catedre şi programe masterale în Istoria Filosofiei Hermetice, în ţara „inventatorului” filosofiei oculte, cum îl numeşte Agrippa pe Zamolxis în De occulta philosophia (I, 2, în ed. Lugduni, 1550, p. 4), niciun curs universitar nu i-a fost încă dedicat. Mai mult, în numele aceleaşi împarantezări, iată, cineva vine şi ne îndeamnă ex catedra să vedem din literatura psudoaristotelică nimic mai mult decât, citez, „un obiect de studiu al erudiţiei filologice, filosofice şi istorice care… nu are nicio legătură cu literatura ocultă”.

Unui profesor cu asemenea „lipsuri (defectuum)”, cum îi place să le spună „greşelilor”, nu putem decât să îi reamintim o vorbă a lui Nietzsche, unul dintre cei mulţi care au repus filosofia ocultă acolo unde îi este locul, ca înaintemergătoare a tuturor ştiinţelor, ţinând să îi amintească omului modern datoria pe care o are faţă de această tradiţie ocultă: „Credeţi oare că ştiinţele ar fi apărut şi ar fi crescut mari dacă magicienii, alchimiştii, astrologii şi vrăjitoarele n-ar fi alergat în fruntea lor ca înaintaşi, înaintaşi care prin preziceri şi amăgiri trebuiau mai întâi să trezească setea, foamea şi plăcerea gustului pentru puteri ascunse şi interzise?” (Die fröhliche Wissenschaft, § 300).

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria 1

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s