În căutarea cuvântului pierdut

Viața Românească nr. 9-10/ 2014, p. 79-81.

Există în poezia eminesciană Melancolie (1876) o dificultate lexicală în faţa căreia eminescologii, atunci când nu o trec sub tăcere, ridică din umeri neputincioşi. Este vorba de sintagma „un aiurit de jale”, din care dicţionarele au reușit să facă o şaradă imposibil de digerat. De exemplu, Şăineanu o explică în Dicţionarul general al limbii române (1896) prin „aiureală prelungită”, iar H. Tiktin o echivalează în al său Dicţionar româno-german (1896) cu „ein irrender Klagelaut” (un bocet rătăcit). Ambele explicaţii sunt însă contaminate de omofonia modernă „(om) aiurit”, care este aici un false friend. Dincolo de înţelegerea modernă pentru ‘aiurit’, pe care toate dicţionarele limbii române (DEX, DEE, DF etc) o rezumă la etimonul fr. ahurit, se află un sens arhaic, pe care Eminescu ni-l semnalează tocmai prin această sintagmă, „aiurit de jale”.

Mult mai aproape de intenţia poetului a fost primul traducător al Melancoliei eminesciene, principesa Elisabeth von Wied, care la nici doi ani de la apariţia poeziei în „Convorbiri literare” publică sub pseudonimul E. Wedi traducerea Melancoliei în revista berlineză „Die Gegenwart” (Bd. XIV, No. 29/ 20 Juli 1878, p. 1). Aici, „un aiurit de jale” devine ein wimmernd Klagen (un vaier de jale), formulare care schimbă fundamental datele problemei și ne trimite la un cu totul alt sens al lui aiurit’. De semnalat că toate ediţiile care au glosat sensul de ‘vaiet’ sau ‘tânguire’ pentru „un aiurit de jale, precum ediţia Călinescu (1938: 68), au preferat să treacă sub tăcere nu doar contribuţia principesei, dar şi orice trimitere etimologică.

În opinia noastră, originea înţelegerii lui ‘aiurit’ ca ‘bocet, vaiet, tânguire’ trebuie căutată în spaţiul ecleziastic, acolo unde și trimite întregul contextul poetic eminescian: „Clopotniţa trosneşte, în stâlpi izbeşte toaca,/ Şi străveziul demon prin aer când să treacă,/ Atinge-ncet arama cu zimţii-aripei sale/ De-auzi din ea un vaier, un aiurit de jale./ Biserica-n ruină/ Stă cuvioasă, tristă, pustie şi bătrână”.

Încă o dovadă că în vechiul glosar ecleziastic moldovenesc exista o altfel de înţelegere a cuvântului ‘aiurit’ ne-o aduce Ştefan Petică cu a lui Fecioară în alb VIII: „Pe note lungi şi triste cu glasuri aiurite/ Porneşte singuratec un tragic Miserere”. Unde „glasuri aiurite” face o clară trimitere la himnologia bisericească, la tânguitele voci care spun lamentationem, o litanie precum Miserere mei (Ps. 51) sau Miserere nobis. Ultimul exemplu citat de noi este un scurt cânt gregorian, o rugăciune dialogată cunoscută în bisericile catolice şi în cele greco-catolice sub numele de Aius hymnus sau Aius ritus. Este litania pe care două coruri o spun alternativ, în greacă, respectiv latină, în timpul procesiunii de Înviere: Corul I – Agios o Theos; Corul II – Sanctus Deus; Corul I – Agios ischyros; Corul II – Sanctus fortis; Corul I – Agios athanatos, eleison imas; Corul II – Sanctus immortalis, miserere nobis. Muzica polifonică a lui Palestrina a făcut din această Miserere nobis o capodoperă a cântărilor bisericeşti.

În ritualul din Vinerea Mare, Aius hymnus beneficiază de o complexă punere în scenă, devenind un adevărat ritus, cu o procesiune a „celor şapte făclii”, figurând aici „cele şapte duhuri ale lui Dumnezeu” (Apoc., 4, 5), şi cu reluarea de trei ori a lamentaţiei Miserere nobis ca răspuns la „reproşurile lui Isus” (Properia). „Reproşurile” sunt cântate de cei doi cantori ai celor două coruri, ei figurând aici vocile îngerilor care îi mustră pe păcătoşii rămaşi în „valea plângerii”. De subliniat că Aius ritus din Vinerea Mare a fost mereu o lamentaţie care se psalmodiază (psallit), aşa cum recomanda încă din sec. VI Sf. Germanus, episcopul Parisului, în Expositio brevis antique liturgiae gallicanae (în MPL 72, col. 90a). Spusă în două limbi de două coruri, jelania ritualică devenea adesea un vaier de neînţeles, fapt care a obligat Biserica să stăruie mereu ca „refrenul Aius să se cânte din nou într-un ritm clar (claro modulamine denuo psallet chorus Aius)”i.

Curioasă este şi etimologia acestui Aius ritus, pe care Biserica romană o pune pe seama coruperii primului cuvânt din versul liminar al variantei greceşti (Agios o Theós – Sfinte Doamne). O etimologie fost reţinută şi de J. P. Migne într-o notă explicativă (vol. 72, col. 90a) la colecţia Patrologiei latine. Explicaţia oficială ar fi că, încă de timpuriu, „în codexul merovingian din Bobbio, Agios se citeşte Aios”, așa cum sugerează părintele Le Brune în a sa Explicare literală, istorică şi dogmatică a rugăciunilor şi ceremoniilor liturgice (1860)ii. Dar nicăieri în manuscrisul de secol V, cunoscut azi ca Missal de Bobbio (Mss. lat. 13246, Paris, BNF), nu întâlnim forma aios, iar trecerea lui ΑΓΙΟS în AIOS sau AIUS rămâne de neînţeles pentru orice cunoscător al limbii greceşti. Mistificarea pare mai degrabă menită, opinăm noi, să ascundă un canticum şi un ritual mult mai vechi decât cele creştine. Despre acest ritual antic ne vorbește chiar legenda instituirii troparului Aius sanctus (în gr., Trisagion), aşa cum apare ea consemnată de Papa Benedict IV în enciclica Allatae sunt, 28 (1755). În crisoarea papală se spune că în vremea Patriarhului Proclus (434-446), Constantinopolul ar fi fost zguduit de o serie de cutremure şi în timp ce populaţia se ruga cu ardoare pentru încetarea lor, un copil a fost ridicat la cer. Întors pe pământ, acesta le-a comunicat oamenilor mesajul divin: dacă vor cânta cu toții Trisagion-ul auzit de el în cer, cataclismul va înceta.

Să reţinem din această legendă originea miraculoasă şi forma de incantaţie colectivă a lui Aius. Sunt amănunte care amintescx de un cult al antichității romane întemeiat pe o legendă aproape identică, cult dedicat unui Aius Loquens (literar: spusa celui care vorbește), păgâna divinitate fără chip şi sex a lumii romane, echivalentul unui bat kol al lumii iudaice. Venerarea acestui genius locis s-a bazat pe o legendă semnalată și de Cicero în De divinatione, I, 101. Conform legendei, cu puţin timp înainte de capturarea Romei de către gali, un om de rând a auzit o „voce trimisă din cer (vox caelo emissa)”iii. Vocea îi atenţiona pe locuitorii Romei de un iminent atac al galilor şi îi sfătuia să întărească zidurile cetăţii. Din cauza originii lui umile, mesagerul nu a fost luat în seamă şi astfel „marele dezastru (magna clade)” s-a produs. De atunci, locuitorii Romei, mai spune Cicero, au rămas pe Via nova cu un templu pentru incantații și cu un altar pentru jertfe, iar zeul care nu era decât un nume nu a mai vorbit (cf. II, 69).

Originarea lui Aius ritus într-o incantaţie dedicată păgânului Aius Loquens rămâne de discutat. Cert este însă că trecerea lat. ‘aius ritus în ‘aiurit’ este posibilă din punct de vedere lingvistic și ea s-ar fi putut face prin coruptela ‘aiusritus, semnalată de Du Cange în Glossarium ad scriptores mediae et infimae latinitatis (vol. IV, Parisiis, C. Osmont, 1733, col. 491). Așa este posibil să fi rezultat cuvântul sintetic ‘aiuritus, care a dat în lumea monastică occidentală pe fr. ahurit (zăpăcit), un cuvânt considerat de lingvişti cu etimologie incertă. De aici, prin mediile greco-catolice, cuvântul aiurit’ a ajuns și în Bucovina, cu tot cu sensul lui iniţial de ‘cântarea lui Aius’, cum era numt troparul devenit cu timpul un sinonim pentru ‘litanie, jelanie’, forma sub care a fost perceput Aius sanctus în toată Biserica romană.

Dovada că în Bucovina a rezistat acest alt sens pentru aiurit’ ne-o aduce tocmai Dicţionarul moldovenesc-român (ediţia a II-a, Chişinău, 2011, p. 18), care reţine (fără vreo explicaţie) în dreptul cuvântului moldovenesc aiurit sensul de ‘tânguit, geamăt’. Este chiar sensul de care s-a folosit și Eminescu într-un vers încărcat de „vaier”, de „jale”, de tânguire, poate cel mai trist vers din lirica românească.

i P. Le Brune, Explication littérale, historique et dogmatique des prières et des cérémonies de la messe…, vol 2, Nouvelle édition, Librairie catholique de Périssé Fréres, Lyon-Paris, 1860, p. 209.

ii idem, p. 216.

iii T. Livius, Ab urbe condita, V, 52.

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria 1

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s