Eminescu şi avatarurile unui motiv alchimic

România literară nr.5/2014

Ce citea Eminescu în vremea Congresului de la Berlin

Eminescu a început[1] să scrie Scrisoarea III în vara anului 1878, pe când se afla la Floreşti, la conacul familiei Mândrea-Bălceşti. Preocuparea poetului pentru Cronicile noastre vechi (este titlul unui articol al său din septembrie, acelaşi an) a avut ca resort tocmai această perioadă de lecturi istorice, care coincide cu traducerea pe care Eminescu a făcut-o la primul volum din Fragmente zur Geschichte der Rumänen, lucrarea neterminată a lui Eudoxiu Hurmuzaki. În timpul cât a efectuat traducerea (volumul I apare în ianuarie 1879), Eminescu s-a documentat la Floreşti asupra istoriei imperiului otoman, citind Geschichte des Osmanischen Reiches… (1827-1834), monumentala lucrare a orientalistului austriac Joseph von Hammer. Lectura Istoriei imperiului otoman a lăsat urme în textul Scrisorii III şi putem chiar afirma că Istoria lui Hammer a declanşat viziunea poetică. Astfel, visul profetic cu care se începe Scrisoarea III, Eminescu l-a putut afla din volumul II din Geschichte… (p. 66-68), unde legenda apare colaţionată după vechi cronici turceşti.

Motivul central al legendei vorbeşte de un copac crescut (arbor erecta) din trupul sultanului, care simboliza aici expansiunea Imperiului Otoman: „…hrănit de vintrele lui, un copac se înalţă şi, crescând în vigoare şi frumuseţe, îşi întinde ramurile din ce în ce mai mult peste ţări şi peste mare (über Länder und Meer), până la orizontul final al celor trei părţi ale pământului”. Motivul fiind reiterat până la calcuri lingvistice de poetul român, care spune în varianta de manuscris a Scrisorii: „Înrădăcinat în pieptu-i tot mai mare şi mai mare/ A lui ramuri lungi întinde peste ţări şi peste mare [subl. n.][2].

Un alt semn că Eminescu nu doar a lecturat lucrarea orientalistului austriac, dar a şi urmat-o îndeaproape este versul 4 din Scrisoarea III: „Dară ochiu-nchis afară, înlăuntru se deşteaptă”, care nu este altceva decât prelucrarea poetică a unei propoziţii din cartea orientalistului austriac, de la începutul pasajului despre visul lui Osman: „ochiul său adormit la exterior, deschis e înlăuntru” (von außen schlummernde, nach innen geöffnete Auge)[3]. Mai mult, Eminescu a păstrat cu foarte mici modificări toate localizările textului german: „Hause Edebali’s”, devine la Eminescu „casa şeicului Edebali”; „der Kaukasus und der Atlas, der Taurus und der Hämus” – „Atlasul, Caucazul, Taurul şi Balcanii seculari”; „der Tigris und der Eufrat, der Nil und der Ister hervor” – „Eufratul şi Tigris, Nilul, Dunărea bătrână”; iar „den Vollmond vorgestellten Malchatun” ajunge la Eminescu sub forma „frumoasei Malcatun”.

Nicăieri însă în textul istoricului austriac nu găsim enumerarea celor trei continente peste care s-a întins imperiul otoman, aşa cum apar ele doar în viziunea poetului: „Umbra arborelui falnic peste toate e stăpână./ Astfel, Asia, Europa, Africa cu-a ei pustiuri”. Cel mult, la Hammer, se pomeneşte despre „cele trei părţi ale pământului peste care umbra lui se răspândeşte” (der drey theile der Erde seinen Schatten verbreitend)[4]. Enumerarea explicită denotă efortul hermeneutic al poetului, care trebuie corelat, în opinia noastră, cu o reprezentare grafică a legendei despre visul sultanului Osman. Ne referim la gravura mai puţin ştiută de pe frontispiciul ediţiei princeps a cărţii lui Cantemir, Sistema religiei muhamedane (1722), carte pe care Eminescu este posibil să o fi cunoscut la Iaşi, acolo unde C. Negruzzi încercase o traducere a ei încă din 1838. Necunoscând însă limba rusă, Eminescu a aşteptat întâlnirea cu explicaţiile lui von Hammer pentru a fixa în imagini poetice o ilustraţie care l-a impresionat cândva. Cât priveşte preocuparea bibliotecarului Eminescu pentru cărţile principelui academician, avem ca mărturie o notă de achiziţie pentru Biblioteca Universităţii din Iaşi, datată 1874, care dovedeşte că Eminescu a plătit 170 lei noi pentru un exemplar din Divanul sau gâlceava înţeleptului cu lumea

Vine un derviş foarte iscusit în arta chimiei şi a prelucrării aurului

Gravura la care ne referim este un desen alegoric decriptat în text de Cantemir însuşi[5], şi care pune legenda despre visul lui Otman în gura unui derviş „foarte iscusit în arta chimiei şi a prelucrării aurului”[6]. Să reţinem acest amănunt, care se va dovedi foarte important în identificarea modelului gravurii lui Cantemir.

În desenul principelui este înfăţişat întemeietorul Imperiului Otoman, sultanul Otman/Osman I, din al cărui trup întins se ridică un imens copac alcătuit din trupuri de şerpi. Motivul arbor erecta figurează aici dinastia pe care sultanul a întemeiat-o şi care a făcut ca imperiul să se întindă pe trei continente. Sub copac stau trei personaje feminine cu coroană şi sceptru, deasupra cărora scrie: Asia, Africa, Europa, exact ca în versurile eminesciene: „Iar din inima lui simte un copac cum că răsare,/ Care creşte într-o clipă ca în veacuri, mereu creşte [ …],/ Umbra arborelui falnic peste toate e stăpână./ Astfel, Asia, Europa, Africa cu-a ei pustiuri/ […] / Toate se întind nainte-i”.

Cantemir Sistema

Modelul gravurii făcută la indicaţiile principelui moldav se cere căutat nu în zona teologiei, cum încă mai susţin partizanii motivului „arborele lui Ieseu”, ci a alchimiei, domeniul care l-a înflăcărat în tinereţe pe Cantemir, discipol pe atunci al alchimistului van Helmont. Să observăm mai întâi că şerpii din care este alcătuit acest arbor vitae al lumii otomane trimit la scara tâlcuitoare din Istoria ieroglifică, acolo unde reptilele îi simbolizază pe reprezentanţii Înaltei Porţi. Citită în cheie simbolică, gravura capătă astfel o notă de pamflet, ilustrând faptul că, în exilul rusesc al principelui creştin, sultanul întemeietor al Imperiului Otoman a ajuns din „cuceritorul şi învingătorul popoarelor”, cum îl prezintă Cantemir în Incrementa et decrementa othmanici imperii (I, 23), o rădăcină a răului, iar „legea Curanului (sic)” expresia acestui rău pe pământ: „bunule Dumnezeu, iartă-mi că fără ruşine arăt în legătură cu cei perverşi cele perverse şi ţie scârboase, dar aceasta o fac ca să vadă cei credincioşi şi să înţeleagă cât de departe de adevarul tău e minciuna acelui pseudoprofet Muhammed”[7].

 Un pom care poate da viaţă şi moarte

„Arborele falnic” din legenda despre visul profetic al sultanului ajunge în pamfletul ilustrat al lui Cantemir ca un arbor mala, motivul exemplificând felul cum pomul unei cunoaşteri vizionare poate ajunge să dea fructele unei înţelepciuni greşite. Sau, cum spune dictonul latin: bona arbor fructus malos facit. Motivul pomului bun care dă fructe rele a fost adus în filosofia ocultă de Anatomia melancoliei (1621) a lui Robert Burton, acolo unde se arată cum „copacul vieţii” (lignum vitae) din Proverbe (13, 12) poate deveni sub abundenţa aurului şi argintului lumesc un pom sărăcăcios (arbor pauca), ilustrarea omului bolnav de trufie, care este „o boală diavolească”[8]. Însă cel care a indigenizat acest motiv în alchimie, făcând din arbor bona şi arbor mala ipostazierile aceluiaşi arbor philosophica a fost alchimistul Johannes Agricola.

Agricola Tractatus de auro

În Tratatul despre aur din ale sale Comentarii, note, observaţii şi critici la medicina chimică a lui Johannes Poppius (1638), Agricola vorbeşte despre „felul cum se poate extrage virtutea aurului şi prepara panaceul medicinei”[9], arătând că în inima omului îşi are sămânţa „copacul vieţii”, rădăcinile căruia trebuie udate cu aurum potabile, aurul corporal care, dizolvat şi redus la prima materia[10], poate reda sănătatea şi vitalitatea omului bolnav. Ideea este ilustrată şi pe frontispiciul cărţii, acolo unde un arbor erecta îşi are rădăcinile în trupul unui om bolnav. Coroana copacului îl adăposteşte pe Hermes Trismegistos, iar exerga occido, revivifico subliniază puterea acestui arbor philosophica hermetica de a da viaţă (revivifico) sau moarte (occido) bolnavului cu ajutorul poţiunilor preparate de alchimişti.

Kirstenius1

Poate că alegoria ilustrată de Agricola ar fi trecut neobservată dacă remediile lui metalice nu ar fi iscat un adevărat scandal printre practicanţii „nobilei arte a medicinei”. În Opoziţii şi critici la Comentariile lui Johannis Agricola… (1648), medicul spagirist Georgius Kirstenius reia polemic nu doar „metoda remediilor lui Agricola” (methodus medendi Agricolae)[11], dar şi gravura acestuia centrată pe motivul arbor erecta. În viziunea lui Kirstenius, pomul crescut din vintrele bolnavului adăposteşte (ca la Cantemir) trei personaje feminine, numite aici Ratio, Adrastea (epitetul lui Nemesis) şi Experientia, figurând aici cele trei ştiinţe care formau filosofia vremii: Medicina, Astrologia şi Alchimia. Nimic nu lasă să se întrevadă demonizarea filosofiei hermetice şi substituirea motivului arborelui bun cu cel al arborelui rău. Dar dacă privim mai atent vedem lângă trupul gol din care răsare copacul ştiinţei două cuvinte. Ele singure transformă întregul arbor bona într-un arbor mala, pervertind şi ştiinţele pe care acest arbor philosophica le adăposteşte. Cele două cuvinte provin dintr-un vers al lui Martial: „Zoilus agrotans” (Zoil este bolnav), cu trimitere la bolnavul generic al antichităţii latine, bolnavul care simboliza viciul însuşi[12], un pederast (pathicus), spune acid epigramistul, a cărui gură este mai spurcată decât dosul[13].

Biografia bolnavului Zoil a fost adusă în filosofia ocultă de dedicaţia lui Agricola, Autorul către Zoil[14], pentru ca polemica acestuia cu Kristenius să facă din versul „Zoilus agrotans” un vers invectivă, iar din „pomul bun care face fructe rele” (arbor bona quæ facit fructus malos), pomul unei blamabile filosofii.

Istoriceşte vorbind, celebra dispută dintre Kirstenius, Agricola şi Poppius a marcat momentul distanţării omului Luminilor de iluziile dogmei hermetice. Schimbarea de paradigmă făcând ca arborele filosofiei hermetice, acel arbor erecta guvernat de Hermes pe frontispiciul tratatului alchimic al lui Agricola, să devină un arbor mala, precum cel ilustrat de gravura polemică a lui Kirstenius. Demonizarea copacului filosofiei hermetice rezumă in nuce despărţirea Secolului Luminilor de „dogma lui Hermes” (Hermetis dogmata), despărţire care nu s-a făcut deloc lin în medicina încă spagirică, ci cu injurii şi invective, aşa cum lasă să se întrevadă un catren al lui Kirstenius, care pune semnul de egalitate între suma viciilor şi alchimist: „Că văzut-a fraude chimia şi invenţii răspândit-a,/ De otravă stă Zoil umflat şi vomită./ Acum propria-i vomă şi-o înghite, acum strânge din dinţi. Aha!/ Căci bine e spus: fiecare pasăre pe limba ei piere” (trad. aut.)[15].

 Concluzii eminesciene la gravura lui Cantemir

Revenind la desenul pamflet al lui Cantemir, filosofia pe care o ironizează principele nu era, desigur, alchimia, ci „sistema Curanului (sic)”, o ironie care face din întreaga Carte a sistemei religiei muhamedane o veritabilă refutatio Corani. În mod aparent diferit, Eminescu a ţinut să accentueze măreţia copacului din visul sultanului, hiperbolizarea pregătind aici efectul antitetic de mai târziu, când visul ce „se-nfiripează şi se-ntinde vultureşte” este întrerupt abrupt de un bătrân „atât de simplu, după vorbă, după port”…

Eminescu nu s-a folosit de motivul blamatului arbor erecta doar ca ilustrare a grandorii vicioase a „Aliotmanului”, aşa cum a făcut-o Cantemir, ci mai ales pentru a pregăti pamfletul virulent din finalul Scrisorii. În viziunea lui Eminescu, pamfletarul, trecutul glorios al poporului român, acel „veac de aur” care a întrerupt visul profetic al sultanului, nu este decât dovada nimicniciei unui prezent pe care „ni-l umplură saltimbancii şi irozii”…

Publicat în http://www.romlit.ro/eminescu_i_avatarurile_unui_motiv

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria 1

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s